Cine ma cunoaste stie ca am oroare fobie de ganganii. Pe scurt cu cat sunt mai mari, cu atat urlu mai tare si fug mai repede.
Oricat as incerca sa fac apel la ratiune, nu merge in momentele de panica. Alte frici n-am, serpii, sobolanii si alte alea, nu ma impresioneaza cu nimic.
Problema e ce noua ne place mult sa mergem cu cortul, iar camparea este un prilej minunat de intalniri de gradul trei. Si nu stiu cum se face, ca toate bazdaganiile trag la mine. Cred ca e un complot universal.
Vestea buna (pentru, Razvan cel putin) este ca fac eforturi sa ma vindec. Incerc sa ma apropii cat mai mult de insecte mari, dar recunosc n-am curaj sa fac asta decat cand sunt moarte. Bazdaganile vii incerc sa le pozez. E greu, imi vine sa fug de fiecare data si se lasa cu febra musculara :)) Bine macar ca am reusit sa scap de atacurile de panica.
Pozele astea de mai jos fac parte dintr-o tentativa de a-mi invinge frica. Din pacate nu pot sa zic ca am reputat vreun mare succes, inafara de pozele in sine. Cateva dintre poze recunosc sincer ca mi-au stat in gat, cand le-am descarcat si le-am editat. Yac! Well, better luck next time!
Sa incep cu ceva light, uratii astia sunt mici si nu-mi starnesc reflexul de fugit, totusi n-as pune mana pe ei de bunavoie. Dar in poza sunt tare draguti.
Asta, in schimb, este inamicul public numarul unu. De bazdagania asta imi e cel mai frica. E mare (vreo 3 cm, mai mult cu aripile deschise), zboara cu zgomot si pufaie daca il atingi (cel putin asa zic cei curajosi).
Barbata-meu crede ca-s simpatici foc, se joaca cu ei mereu, ii lasa sa i se prinda de degete si de gluga, ca par n-are, si ii scarpina pe burta. Jur.
Prietena mea cea mai buna zice ca au ochi superbi. Si ea ii atinge fara probleme si ii lasa s-o foloseasca pe post de pista de aterizare.
Eu nu pot sa stau afara cad e ora lor, fug, urlu, ma bag dupa plasa si am noduri in gat, nu-i sufar. Pozele astea au fost maximul de apropiere intre noi. Nici asa nu-i vad frumosi.
Enormitatea asta are vreo 8 cm aproximati de la o distanta considerabila. Are si o privire haina cu care te urmareste daca te apropii de ea (ma rog, cred ca e o ea). Si sta cu capul in jos, dar am intors pozele sa i se vada mai bine privirea si chestiile alea din varful capului.
Si ceva mai placut, de buburuze nu mi-e frica si le gasesc chiar frumoase, desi ciup un pic, nu tare, cam ca mustele.
Inchei cu ceva chiar frumos, cred ca-i singura insecta care nu-mi provoaca scarba si/sau frica. Deloc. Deci exista speranta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu